Volum 1

Plăpând duios în cer de-azur

Din gând de taină și parfum

Măreț din cerul de                                              

În „gios” se varsă un destin…

Iubire, viață, plâns nebun…

Actor în lume de văzduh,

Un rece cald, pământ din cer…

O roată tot se-nvârte-n cerc,

                                                                        De dor nebun de-al tău sărut.

te sărut cu sărutul divin al purității,

te sărut cu sinceritatea sublimului,

te sărut cu mireasma de iasomie și cu finețea trandafirului rege,

Când tu iubire dor de viață,

Mă porțin în ambre căi selecte…

Şi îngeri cad pe pedestale,

Misterul lor e  un pamflet.

                                                                               Se-ascute rana de o viață

                                                                                Divinul e şi el select,

Am plâns când am văzut cerul râzând,

Am plâns când cerul plângea cu picături de ploaie,

Am plâns când el oferea ceea ce nimeni nu putea,

Am plâns când puterea lui era iubirea,

O…, cât aş sta etern să te privesc!

Să-ţi mângâi tâmplele, rotund,

Cuvinte dulci de dragoste să îţi şoptesc

                                                                               Să beau licoarea dragostei pan’ la fund.

Seara, când vine seara,

Atunci mi-e şi mai greu,

Când umbre lungi pe pereţi

Imită palid chipul tău.

Sărut divinul sau zeiţa nemuririi,

Sărut eternul fericirea mea,

Sclipirea tainic-a iubirii,

Sau undeva departe ea mocnea!?

Minute tu să mă înveți

Pictura vieții, să-ţi fac…

Pe pânza de caşmir să am

Gură să-ți șoptesc suav.

Și cum zeii te-au hărăzit

Sărut lumina serii,

Trădez întunericul dimineţii.

E greu… un soare râde… o inimă plânge.

Iubesc cerul pământului,

Iubesc emoţia vieţii.

Sărut catrenul vieţii…tremurul dimineţii,

Iubirea cântă în fericire,

Suavul dulce din iubire

Prezentul tău trecut tot este… trecutul tău viitor îţi este.

undeva acolo…

unde viața s-a schimbat,

un om și mai mulți oameni

destine au transformat.

Stau singur… în noaptea cea târzie

Mă gândesc şi vreau ceva să spun:

În mine arde o luminiţă… pentru un suflet bun şi suferind.

Romantismul e gol fără tine,

Fără ochii tăi, inima ta, buzele tale, mâinile tale

Şi tot ce te alcătuieşte pe tine!

De aceea sigur tu-mi şi placi.

Trecutau anii de demult şi el iubeşte viaţa

Şi lasă să iubeasc-adânc a lui minune…dragostea.

Prevede el că nu-i deloc

Să stea în inima de piatră

Şi dă o viaţă dintr-un foc şi inima-i tresare.

Când pe tine te-am văzut în clipe diafame…

Fulgerul iubirii m-a străpuns în inima-mi trândavă…

Îţi vorbesc de luni în şoaptă, şi acum vorbim şi-n gânduri sacre…

Ce simt? De ce mă doare?!

Ploia plânge cu lacrimi de dragoste.

Rece, ca potopul în inimă şi suflet.

Ce e ploaia?!

Jur: să pot să-ţi dăruiesc cel mai de preţ dar şi anume iubirea.

Jur: să nu te fac niciodată să simţi ce-nseamnă suferinţa,

Poem de iubire eu îți dăruiesc..

Sunet de liră

Tu să îl primești.

Cu ochii singuratici pe tine te privesc

Crăiasă-a dimineții,

Când, când dragostea iubeşte,

Cum, cum ea se zvârcoleşte,

Unde, unde inima primeşte,

Cât, cât ea îți dăruieşte.

De-amorul ţi-e fierbinte nudă,

Cum tu te juri în orice sară,

Cum eu mă plec în timpul rege,

Şi cântecele mele sacre

Care nu te mint vre-odată…

Sunt lebede sălbatice…

Plecate dinspre alte zări

Oameni nu vorbesc despre asta,

dar moartea este ceva oribil.

Într-o clipă trăieşti,

şi apoi dintr-o dată nu mai este nimic.

Pustiu de dor și neînvins,

Războinic nor, văzduhul duh,

Crâmpei de gânduri de neatins…

Și-un clinchet doar de-un dor de buh.

Ușor, ușor și foarte greu

Pe drumul vieții din potir

Mai sorb un vis din când în când,

Mai spun povești și mai sărut,

Mă tem de ce? De ce destin?!

Şi timp hain şi ieftin tu,

Mi-aduci doar semn că eu mă duc?!

Doar 5, atât şi n-ai ştiut

Că-n drum destin nu curm nimic,

Nu cer, nu vreau, nu ştiu epic,

Diabolic gând angelic truc,

În iglul lui bătrânul John,

Se-nchide-amor şi plânge dor.

Bătrânul tânăr îşi şopteste

Un nume doar şi-l tipăreşte…

Din scaun lui regesc se-nalță

Trufaș hain și obosit,

Mă întreb mereu dar niciodată…

Sclipiri de-argint cuvânt sortit.

Ape tulburi de turcoaz,

Flori parfum de liliac,

Mă-nclin zburând cu rugă sfântă,

Cobor ‘nălțând cu patim foc,

Și sorb din Sfânta uvertură

Sonetul Sfânt ce îl invoc.

Corăbii neclintite ‘notând în adâncuri

În lanţuri îngheţate de focuri din pământuri,

Sclipiri scrumate-n soare ce-ngheaţă dulci săruturi

Ce frumuseţe…! Candoare de lumină

S-alintă prin săruturi, destine rătăcite.

Domniţa mea din flori, de diademă pură

Mă schimb să vreau, să pot iubi,

Cu-ardoare eu mă-nclin plângând

Sărut femeie un suflet trist,

Săruți cu coamă al tău cer,

Te-nalți tu falnic maestos…

Tu verde dulce chihlimbar

Orele din secunde au trecut milenii,

Şoapte-mi de iubire, crude dulci ectenii.

Aștept îngândurat, să mă suni cunună,

De-o vreme ce suntem doar împreună.

Sărut divin-o harul tău

Ești lacrimă… doar sufletului meu,

Transpun oglindă de pur al apei

Am numărat secundele… cu anii de iubire

Şi m-a metamorfozat versul, iubirii glas minune.

Am spart bariere… argou încrispat, în dalta de tenor

Un clipocit de nor și zbor de ape tulburi

S-aruncă în izvor şi freamătă un murmur.

O sarabandă de pasiuni, se-nchide în sanctuare

A scos din scripcă un poem

Ofrandă zeilor din Mios

Şi-a pus zăgaj şi lung totem

În armonii sferice de Dante,

Te-nalţi renaşte pasiune sacră…

Timid îţi şoptesc agale iubiri clandestine…

În mlădierea sacră, mă-nbie o iubire

Iar dragostea mea scrie încă o etapă,

Ne contopim iubire şi sărutăm agale

Pictura din pictură se scurge în visare

Din dragoste buimacă Ares se-nvrăjbează.

Seduce misticismul cu Duh de infinitate,

Şopteşte-mi în taină că mă iubeşti

Să fii prizonera, din Minos să purcezi.

Să-nveţi sărutul vieţii, să te-nvăţ să flirtezi…

Plânge pădurea ziua cu stele,

Arde soarele-n gheaţa… simplelor tenebre.

Palate despicate de situri cunoaştere,

O inimă bate şi plânge în pustiu

Se teme de iubire şi cântă în surghin.

Te-ntreabă pe plajă ce cauţi în desiş…

Ţi-am zis să mori ca să trăieşti,

Ţi-am zis să vi ca să nu pleci,

Ţi-am zis să zbori ca să rămâi…

În depărtate ceruri, rugi profund anoste,

Opresc o frontieră miloasă şi modestă.

Tresar sobor de îngeri la ruga ce-o aduce…

Din prag de seară în amurg

Răsare luna pe un soare.

Din colţi de fiere fildeş brun…

Unde te distrezi şi unde te ascunzi?

Unde te înşeli şi mă înşeli?

Unde eşti acum când tu spui că eşti?

Tu inimă haină cum să uiţi divină

Când seara dimineţii licăre iubire…

Să minţi că iubirea e totul dar nimic

Ştiai tu regină

Că iubirea-mi sacră

O slabă de cuvinte

Dănţuieşte-n şoapte?!

Vis de sărbătore te iubesc lună

Eu soare îngheţat… în iubirea-mi sumbră.

Lumină-n nisoare străluce tu divin-o….

Te ţii ca să nu vii, tu condamnat la moarte

Încerci să tot fentezi minune din născare.

Apari tu brusc şi-n timp la timp dispari…

Mi-e dor de-un poem de buze

De sensibilitatea lor măiastră,

De tremur când sărut divino

Tu inimă duios haină

Simbolic cu canţonete mie,

Obeză slab mă minţi frumos

Inima-i stă tristă și frumoasă

Cântecul Isoldei zboară spre Tristan,

Corbul înstelat înoată spre iubire,

Bătrân tardiv un tânăr cântă,

Romanţe dulci de tadru-amor…

Spectacol el prezumţios